... albastrul mării, orizontul care se contopea cu cerul.
Era ceață-n depărtare. Faptul că privești și nu-i vezi capătul te copleșește.
Îți zboară gîndul spre infinit.
Împrumutase un pic din culoarea norilor de plumb, care stăpîneau cerul și totuși avea niște culori absolut minunate.
Acum înțeleg ce înseamnă verde marin sau albastru marin.
Erau culori atît de frumoase, peste care jucau valurile mării cu spumă albă de catifea.
Alergau jucăuș și se topeau mîngîind plaja pustie.
Aduse de valuri, în unele locuri erau adevărați „munți” de scoiculițe.
Uneori valurile se loveau agresiv de malul de beton și împrăștiau mii de stropi în aer cu zgomot strident, facîndu-te să tresari.
...
2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu