lumină din lumină se face viaţă
păcătuiesc din nou şi din cer cad pe pământ, în ceaţă

câte ancore trebuie oare ca să arunci în cer, ca să ajungi să ancorezi barca sufletului tău aproape de Dumnezeu?

Fiecare faptă bună - un fir de aţă care leagă cerul şi pământul.
Fiecare faptă bună în plus - o aţă care se împleteşte cu alta şi aşa până se face o funie trainică, dar fiecare neghiobie făcută taie această funie cât ai clipi din ochi.

 Şi o vreme barca sufletului meu pluteşte în ceaţă,  fără  a şti unde e Dumnezeu. E frică., e haos, e văpaie în suflet când pierd legătura cu călăuzitorul meu. E strigăt de durere, pumni strânşi de regret, care până la urmă se împreunează în palme ca o săgeată spre cer , pentru rugăciune. E strigăt de durere şi  învăţământ de iubire de viaţă. E strigăt de ajutor, atât de puternic, încît numai Dumnezeu  îl poate auzi şi desluşi cu adevărat.

 Şi atunci el trimite îngeri ca să destrame ceaţa prin raze de soare. Se face lumină. E din nou viaţă. Mă văd în rătăcirea mea şi  găsesc  drumul pe care să merg mai departe. E lumină, e fericire, e viaţă. E inspiraţie de fapte bune şi împletire de aţe ce unesc cerul cu pământul. Şi fiecare faptă bună  duce barca sufletului meu mai aproape, mai aproape de Dumnezeu.

 Data viitoare când mă voi rătăci, sper că nu mă voi rătăci departe şi voi găsi  uşor drumul, drumul spre PACE.